Sa stii cand sa pleci…

Prima deziluzie in dragoste este groaznica. Pentru ca tot ceea ce ai primit
in dar, ti se ia un cel mai brutal mod posibil. Idolii in care ai invatat sa
crezi si la care te inchinai, se surpa deodata si sunt spulberati de vant. Ramai
doar tu cu vantul nimicitor, vant ce te invaluie si te impiedica sa gandesti, sa
gasesti solutii, adapost. Incotro o apuci, care este calea si cine te ajuta?
Fereastra salvatoare poate fi un parinte, un prieten, jobul. De fapt tu ai
nevoie de timp. Timpul care sa vindece, care sa cicatrizeze, stergand voit raul.
Ajungi sa reinveti sa zambesti, sa te bucuri de un cer senin de vara, de un film
fain, de o prajitura savurata incet.


Iti amintesti ca ti-ai facut o promisiune, tie insati. Sa nu mai lasi
niciodata lucrurile sa ajunga aici. Sa nu mai suferi niciodata din dragoste.
Usor de zis. Greu de facut. A doua oara cand te loveste flama, constati ca esti
si mai putin pregatita decat prima oara. Surprinzator accepti si mai multe
necunoscute, si mai multe intrebari. Te consolezi ca esti mai coapta, nu mai ai
doar 20 de ani, el la fel, e un om trecut prin viata. Stie mai multe, si nu are
motiv sa te minta. Oare?


Privind in urma, realizezi de abia acum: jocul era cu mult mai periculos.
Doar ca nu ai remarcat, aveai nevoie de o noua dragoste. Care a inceput la fel
ca prima, furtunos, insistent, puternic, te lasa fara suflu. Mereu voia sa fiti
impreuna, mereu gasea activitati in comun, tot timpul impreuna. Gata. Asta era.
Depuneai armele. De data asta va fi bine. Dintr-o data, scenariul incepe sa se
repete, cu similaritati fatale. Si iarasi, Dzeu a intervenit, poate a considerat
ca nu meriti lectia dureroasa. Te-a ajutat sa descoperi minciunile, ticluite asa
de atent, a ridicat cu rabdare val dupa val ca tu sa vezi realitatea hada.
Bruta. Nemiloasa. Te scuturi ca dupa betie, treci la sentimente confuze. De data
asta ochii iti sunt deschisi, urechile ciulite si gura neferecata.


Incerci sa il confrunti, probabil te astepti sa recunoasca macar ca si act final, de
inchidere a piesei. Nu si nu. O tine pe a lui, ca e altceva, ca nu stie sa
explice pentru ca nici el nu stie cum sa ii spuna, ce nume sa ii atribuie. Astepti
inclestata cateva zile in plus sa ii demostrezi   injunghiindu-l
cu pumnalele-i murdare. Ramane surprins, clar te subestimase, nu
te vedea in stare sa fii persuasiva in jocul asta. Nu stie ce sa mai zica si cum
sa mai zica in asa fel incat sa iti arate ca el este un tip bun, urmarit de
ghinion. Nu mai musti momeala.


Procesul a fost dur, revenirea dificila, dar te feliciti singura si fara
umbra de modestie  ca de data asta ai stiut exact cand a fost momentul sa
pleci. Cand draga si scumpa decenta comuna ti-a ordonat sa faci stanga imprejur,
sa parasesti lupta, sa renunti pentru ca nu exista invingatori, ci doar oameni
umiliti cu suflete pustiite, ai ascultat. Ai renuntat. Nu e usor sa renunti, nu
este lasitate, nu este frica. Este doar minimul de respect pe care ti-l poti
acorda in astfel de episoade.


Guest autor la Supereva: Lacramioara.
Lacramioara este autor in popularul blog

Despredragoste.com


Va
recomandam sa mai cititi:


S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.