Venezia sau despre miturile care nu pier

0 512

Exista in lume locuri despre care se spune ca trebuie sa
le vezi macar o data in viata, locuri incarcate de legenda, al caror nume e de
ajuns pentru a fascina. Iar atunci cand vine vorba de romantism, Venezia este,
cu siguranta, unul dintre locurile care figureaza in topul destinatiilor
turistice de pe mapamond.


Si totusi, intr-un mod oarecum paradoxal, parerile
turistilor care viziteaza acest loc unic in lume, cum le place mai ales
italienilor sa il numeasca, sunt impartite. Unii sunt coplesiti de fascinatia
inexplicabila a orasului plutitor, altii se simt agasati de aglomeratia
sufocanta specifica oricarui loc ce figureaza in lista celor mai vizitate
obiective turistice din lume, altii nu ii inteleg pe deplin farmecul. Cert este
ca, indiferent de impresiile pe care le intipareste in memoria turistului,
Venezia atrage anual milioane de oameni care vin aici pentru a-si umple sufletul
de bucurie.



Situata in partea de nord-est a Italiei, Venezia se
intinde de-a lungul a peste 100 de insulite care formeaza impreuna Laguna
venetiana. Prosperitatea orasului care, in secolul al XIII-lea era considerat
cel mai bogat oras european i-a adus in timp si celebritatea. Venezia a fost
cunoscuta de-a lungul timpului sub diverse denumiri metaforice – Serenissima,
Regina Adriaticii, Orasul Apelor, Orasul Mastilor, Orasul Podurilor, Orasul
Plutitor – insa cea care ii mentine inca celebritatea este aceea de Oras al
indragostitilor, Venezia fiind considerata de catre foarte multa lume drept unul
dintre cele mai romantice locuri din Europa.



Gloria trecuta a orasului, al carui declin incepe din
secolul al XV-lea, este recastigata treptat, odata cu transformarea acestuia in
unul dintre locurile preferate ale oamenilor bigati de la inceputul secolului al
XX-lea. In plus, evenimente precum Carnavalul venetian, Bienala venetiana sau
Festivalul de film de la Venezia, care au loc aici, fac din Venezia un adevarat
magnet turistic al Italiei. Iar perioadele in care au loc aceste evenimente sunt
si cele in care orasul este ultra-aglomerat.



Daca planuiti o vacanta in nordul Italiei si Venezia
figureaza pe lista obiectivelor pe care nu vreti sa
le ratati, atunci tineti cont de faptul ca nu este genul de loc pe care sa il
vizitati intr-o singura zi. Este o greseala pe care eu insumi am facut-o si pe
care mi-am promis ca o voi repara cu prima ocazie. Mai ales daca va planificati
sejurul intr-o perioada aglomerata a anului, este indicat sa va rezervati macar
patru zile pentru a putea patrunde cu adevarat in atmosfera orasului.


Cum
ajungeti?

Daca veniti direct in Venezia, puteti ajunge cu
avionul, pe aeroportul Marco Polo, situat in apropierea orasului. Daca va aflati
deja in Italia si calatoriti cu masina puteti ajunge pana pe insula, insa
trebuie sa stiti ca accesul in orasul propriu-zis se face doar pe jos sau cu
vaporasele, ceea ce insemna ca va trebui sa parcati masina la intrare (taxele
sunt in jur de 25 de euro / zi). O varianta mai comoda si mai putin stresanta
este sa veniti cu trenul, gara Santa Lucia fiind la cativa pasi de statiile de
vaporetti. De altfel, gara este celebra fiind punctul terminus al Orient
Expresului care leaga Venezia de Londra si de Paris.



Unde va cazati?
Alegerea
locului de cazare ideal depinde in primul rand de bugetul de care dispuneti.
Posibilitatile de cazare sunt numeroase, de la hotelurile aflate in afara
orasului propriu-zis (în regiunea Mestre), care au preturi mai scazute, la
luxoasele locatii de pe Lido di Venezia, adevarate minuni arhitectonice, unde
rafinamentul si bogatia sunt cuvintele cheie.





Ce nu trebuie sa ratati?
Odata
ajuns in Venezia ai sentimentul ca nu stii incotro sa o apuci pentru fiecare
colt te imbie cu frumuseti variate care atrag privirile ca un magnet. De aceea,
ideal este sa va acordati ragazul de a selecta locatiile pe care nu trebuie sa
le ratati cu niciun pret. O harta a orasul este instrumentul cel mai util in
acest scop. Indiferent de cat de mult sau cat d eputin popositi in orasul
plutitor, nu trebuie sa ocoliti cateva dintre simbolurile eterne ale
Veneziei.


Plimbarea pe Canal Grande

Pentru a intra in atmosfera orasului este obligatoriu sa
simtiti aerul venetian. Plimbarea pe Canal Grande, dar si pe canalele mici,
impanzite peste tot, este, probabil unul dintre ingredientele esentiale ale
romantismului venetian. Gondolierii va asteapta cu bratele deschise si cu
dorinta de a va face cunoscute tainele orasului. Pe Canal Grande va puteti
plimba si cu asa-numitele vaporetti, insa daca vreti sa savurati privelistea
autentic veneziana, trebuie sa va aventurati si pe canalele mai mici, prin care
nu se poate patrunde decat cu gondola. Este indicat, de asemenea, sa alternati
mini-croazierele cu plimbari pe jos, iar daca ajungeti pe Lido di Venezia, va
puteti plimba si cu bicicletele pe care le puteti inchiria din diverse puncte.
Lasati-va purtati de inspiratie pe stradutele inguste, intr-un labirint al
podurilor care va va fascina. De altfel, podurile venetiene poarta in ele
legende stravechi pe care astazi inca le mai spun gondolierii. Cateva dintre ele
sunt renumite. Celor patru poduri care trec peste Canal grande li se adauga
numeroase altele, fiecare avand farmecul sau incarcat de timp.



Ponte di Rialto – este cel mai
vechi dintre cele patru poduri cosntruite peste Canal Grande, prima varianta
datand din 1181. Varianta actuala a podului dateaza insa din 1591 si, chiard aca
este din paitra, seamana foarte bine cu varianta mai veche, din lemn. Podul este
astazi renumit pentru magazinele care adapostesc branduri celebre.


Ponte della Costituzione – este
al patrulea pod, si cel mai nou, peste Canal Grande si leaga Gara Santa Lucia de
Piazzale Roma. Cunoscut printre localnici si sub denumirea de Ponte di
Calatrava  Podul a fost inaugurat in 2008, iar denumirea celebreaza cea dea
saizecea aniversare a Constitutiei italiene.



Ponte degli Scalzi – este situat
in apropiere de Ponte di Calatrava si, pana la construirea acestuia, era
principala cale de acces din zona garii spre insula propriu-zisa.


Ponte dell’Accademia – este situat in partea de Sud a canalului si este
denumit astfel datorita situarii in apropierea Galeriilor de arta ale Academiei
venetiene.


Ponte dei Sospiri – celebrul pod
care unea vechile inchisori de camerele de interogatoriu din Palatul Dogilor.
Denumirea vine, probabil de la faptul ca pe aici erau condusi catre inchisoare
detinutii care suspinau la vederea pentru ultima data a privelistii incantatoare
a Venetiei.
Ponte de le Tette – este un pod foarte mic, situat pe unul dinte
canalele laterale, cunoscut ca un loc preferat al prostituatelor.



Piazza San Marco
Celebra mai
ales pentru proumbeii foarte prietenosi care o populeaza, Piazza San Marco este,
fara indoiala cel mai popular loc din Venezia. Indiferent de anotimp, aici
pasesc zilnic mii de turisti dornici sa cunoasca frumusetile uneia dintre cele
mai mari piete din Europa. Supranumita „atelierul de pictura al Europei”, piata
propriu-zisa este inconjurata de mai multe obiective turistice, insa este
dominata de trei cladiri impozante: Basilica San Marco, Palatul Dogilor si
Turnul Clopotnitei.



Basilica Cattedrale Patriachale di San
Marco
– cea mai faimoasa dintre numeroasele biserici venetiene
si una dintre cele mai renumite basilici din lume, oferind un exemplu desavarsit
de arhitectura bizantina. Datorita opulentei arhitecturale, basilica a fost
supranumita, incepand cu secolul al XI-lea, „biserica de aur”.



Palazzo Ducale di Venezia (Palatul
Dogilor)
– este palatul resedinta al dogelui venetian, o cladire
construita in stil gotic, ale carei fatade dau spre Laguna venetiana si spre
Piazzetta San Marco. Avand o istorie bogata, cladirea este astazi muzeu de arta,
in care iubitorii de pictura pot admira opere originale de Tintoretto si Paolo
Veronese.



Campanile di San Marco – turnul
clopotnitei este unul dintre simbolurile orasului. Masoara 98,6 metri si este
amplasat in unul dintre colturile pietei. Privelistea care poate fi admirata din
varful turnului este de o rara furmusete.



Celelalte obiective situate in jurul
pietei:


Turnul cu ceas – este celebru
prin arhitectura sa si prin simbolurile astronomice care au fost restaurate de-a
lungul timpului.



Procuratia – reuneste de fapt
trei cladiri (Procuratie vecchie, Aripa napoleoneana si Procuratie Nuove), unite
intre ele, in care isi aveau resedinta si birourile procuratorii din San Marco.
Cladirile se remarca prin arhitectura deosebita si impozanta care da o nota
aparte intregii piete. Parterul este ocupat de magazine renumite si de cafenele,
printre care Caffe Florian si Gran Caffe Quadri, considerate a fi doua dintre
cele mai rafinate locatii venetiene.



Biblioteca Nazionale Marciana
este adapostita intr-o cladire renascentista, aici gasindu-se unele dintre cele
mai valoroase colectii de manuscrise clasice din intreaga lume, aduse din
diverse manastiri. In biblioteca se afla, pe langa cele peste 1000000 de volume,
un numar de aproximativ 13000 de manuscrise, 2883 de tiparituri de dinainte de
anul 1500 si peste 24 000 de carti tiparite intre 1500 si 1600.



Piazzetta San Marco – portiunea
pietei situata intre Palatul Dogilor si Biblioteca Marciana, avand deschidere
catre laguna si catre Canal Grande, celebra mai ales pentru cele doua coloane
care amintesc de patronii Veneziei, Marco si Todaro. Pe coloane sunt amplasate
doua statui celebre: leul Sfantului Marcu si statuia Sfantului Teodor di
Amasea.



Museo Correr – este muzeul
popular al Veneziei, situat fata in fata cu basilica. Adaposteste colectii de
arta, de obiecte artizanale si documente care vorbesc despre viata de zi cu zi a
Veneziei de-a lungul secolelor. Muzeul de Arheologie – este situat si el
intr-una dintre cladirile din piata.



Frumusetea Veneziei nu se reduce insa la cladirile impozante din Piata San
Marco. Chiard aca vizitarea pietei cu toate obiectivele ei va poate lua mai bine
de jumatate de zi, nu ocoliti alte obiective care cu siguranta va vor incanta
privirea:


Basilica di Santa Maria della
Salute
– cunoscuta simplu sub denumirea de Salute, este o alta
biserica venetiana renumita, situata pe malul opus fata de Piata San Marco,
vizibila de pe portiunea de intrare in piata. Construita drept multumire pentru
eliberarea orasului de povara mortii negre pe care a cauzat-o ciuma ce a
devastat Venetia incepand cu anul 1630, basilica adaposteste numeroase obiecte
de arta care fac referire la aceasta perioada trista din istoria orasului.



Arsenale di Venezia – vechea zona
industriala a Venetiei, in care se construiau toate tipurile de ambarcatiuni,
renumita pentru dimensiunile sale (peste 45 de hectare) si pentru zidul de
aparare care inconjoara zona, lung de peste 3 kilometri.



Ca’ d’Oro (Palazzo Santa Sofia)
este considerat unul dintre cele mai frumoase palate situate pe Canal Grande.
Este, de semenea, una dintre cele mai vechi cladiri venetiene, cunoscut mai ales
sub denumirea de „casa de aur” (Ca’ d’Oro) datorita decoratiunilor
exterioare.



Ca’ Rezzonico – palat situat pe
Canal Grande, astazi transformat in muzeu dedicat Venetiei secolului al
XVIII-lea.



Ca’ Foscari – este o cladire in
stil gotic, construita pe malul celebrului Canal Grande, de catre dogele
Francesco Foscari, cunoscuta astazi ca sediul principal al Universitatii din
Venezia.



Palazzo Labia – cladire in stil
baroc, este unul dintre ultimele palate grandioase construite in Venezia.
Celebru mai ales pentru salile sale de bal sofisticat ornamentate, palatul este
renumit si pentru fatadele inedite, avand o arhitectura deosebita atat pe fatada
principala, dinspre Canal Grande, cat si pe cea care reprezinta spatele
cladirii, vizibila dinspre Canalul Cannaregio.



Accademia (Gallerie
dell’Accademia)
– este o galerie muzeu situata in partea de sud
a Canal Grande, langa podul caruia i-a imprumutat numele (Ponte dell’Accademia).
Initial, cladirea a fost destinata unei renumite scoli de arta.



Dupa ce va incantati privirile cu frumusetile venetiene, mergeti mai departe,
in zonele mai indepartate de inima orasului propriu-zis. De altfel, fiecare
dintre numeroasele insulite din laguna are farmecul propriu. Chiar daca nu veti
reusi sa ajungeti in fiecare coltisor, incercati totusi sa nu ratati macar trei
dintre locurile incarcate de istorie si de frumusete: Lido, Murano si San
Giorgio Maggiore.


Insula Lido  – o fasie de
nisip de aproximativ 11 kilometri, in  care locuiesc aproximativ 20 000 de
oameni. Insula este celebra mai ales datorita Festivalului de film care are loc
aici in fiecare an in luna septembrie si este considerata una dintre cele mai
luxoase zone din Venetia. In Lido exista numeroase plaje private, apartinand
numeroaselor hoteluri si caselor de vacanta din zona. Nume precum Grand Hotel
des Bains sau Grand Hotel Excelsior sunt foarte cunoscute pentru rafinamentul
specific Venetian. Inima insulei o constituie insa Bulevardul Santa Maria
Elisabeta, care, de-a lungul celor aproximativ 700 de metri, este impanzit de
hoteluri, de restaurante si de magazine celebre. Teatro La Fenice este unul
dintre cele mai faimoase teatre din intreaga Europa, teatrul este construit in
Lido. Aici au avut loc premiere celebre ale unor opere scrise de compozitori
renumiti precum Rossini, Verdi, Bellini sau Donizetti. Numele teatrului este
sugestiv, cladirea fiin de doua ori nimicita de flacari si construita
ulterior. 



Insulele Murano – o grupare de
insulite legate intre ele prin mai multe poduri, situata la aproximativ 1,5
kilometri in zona de nord a Venetiei, celebra mai ale pentru obiectele
artizanale din sticla fabricate aici. Chiesa di Santa Maria e San Donato,
situata pe insula Murano, este unul dintre cele mai vechi edificii religioase
din Laguna venetiana, celebru  mai ales pentru mozaicul bizantin cu care
este pavat.



Insula San Giorgio
Maggiore
– este o insula izolata, situata in sudul grupului
principal de insule, fiind inconjurata de Canale della Giudecca, bazinul San
Marco si canalul San Marco. Biserica benedictina ce ppoarta acelasi nume cu
insula, dateaza din secolul al XVI-lea. Construita in stil clasic renascentist,
biserica este amplasata pe o insulita care ii poarta numele si se vede de pe
Canal Grande, atragand privirile turistilor prin stralucirea marmurei albe.



Despre Venezia si despre comorile pe care le ascunde se pot scrie pagini
intregi, iar imaginile care le imortalizeaza aproape ca vorbesc de la sine.
Nimic insa  nu egaleaza experienta prezentei in acest loc. Oricat de grabit
ai fi, daca reusesti sa faci abstractie de marea de turisti veniti in fond aici
pentru acelasi scop, nu ai cum sa nu fii fermecat de frumusetea unui mit care nu
va pieri probabil niciodata.


Mai multe informatii despre Italia veti gasi
aici:
www.italiantourism.com/


SuperEva va recomanda si urmatoarele
hoteluri:


www.suitedreams.it
www.hotelbotticelliflorence.com

www.villacapodimonte.it/

www.ambasciatori.it/
www.hotelsansebastianogarden.com/

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.