Femeia-fetiţă se hotărâse să moară

– Ce faci pe 29? m-a întrebat într-o zi.
– Nu ştiu, de
ce mă întrebi?
– Noi pe 29 ne căsătorim, vrei să vii la cununia
civilă?
 – Sigur… eşti sigură că asta vrei?
 – Da. Mă iubeşte
şi îl iubesc, de fapt sunt nebună, atâta l-am bătut la cap cu „nu mă iei şi pe
mine de nevastă? dar când mă iei de nevastă? aiurea, dacă tu chiar voiai să mă
iei de nevastă, până acum te interesai măcar de ce acte e nevoie… „.
Alaltăieri s-a enervat, a oprit la Starea Civilă, a făcut o listă cu actele de
care avem nevoie şi azi am luat certificatul prenupţial şi pe 29 ne
căsătorim.


„Bine, dar eu am glumit” avea să spună amuzată, pe 29… „voi chiar m-aţi
luat în serios?”. O luasem în serios, după ce o văzusem bravând:  „Eu m-am
măritat prima… sunt singura femeie măritată din familia noastră… şi mă
iubeşte cum pe voi nu v-a iubit nici un bărbat în viaţa voastră… e prost de
bun ce e… e curat bărbatul meu şi are un suflet extraordinar… „


„Mă iubeşte” spunea, “uite, mi-a cumpărat medicamente şi mă duce cu maşina la
doctor şi când nu are bani rupe o crenguţă dintr-un pom şi mi-o aduce, n-am avut
bani de-o floare dar m-am gândit, gândul contează” se convingea pe sine
proaspăta doamnă T.


Au stat o vreme cu chirie apoi şi-au făcut socotelile şi au ajuns la
concluzia că oricum, părinţii lui au două camere proprietate personală şi ei
stau mai mult la ţară, nu vin la Bucureşti decât iarna … ce rost are să arunce
banii pe fereastră?


 – Nu, iubitule, nu mă trece prin asta, s-a rugat ea, n-o să fie bine.
Hai să ne mutăm singuri, pâine cu apă dacă mâncăm, mai bine aşa decât să trăim
înghesuiţi…
– Lasă, strângem din dinţi iarna asta şi toamna următoare ne
mutăm singuri, ai încredere, părinţii mei sunt oameni de treabă, a zis
soţul.


Într-o zi, Femeia-fetiţă a descoperit că din salariul ei se plătesc
întreţinerea, telefonul şi cablul şi pensia copiilor lui din prima căsnicie… A
descoperit lucrurile astea când datoriile au început să se adune pentru că de
două luni nu are slujbă. A fost secretara unui dobitoc care într-o zi a
întrebat-o dacă se pricepe la sex oral. Pe urmă a dat-o afară pentru că n-avea
haine destul de frumoase pentru o secretară.


De atunci a mers la tot soiul de interviuri, a dat teste de engleză şi de
calculator, s-a descurcat bine şi toţi i-au promis că au să o sune. E drept că
locuia cam departe de toate slujbele astea şi peste tot salariul era de trei
milioane jumate dar s-ar fi dus şi pe banii ăştia numai să nu mai stea acasă
toată ziua, cine o ţine pe ochi frumoşi? „Unul nu m-a sunat”, spune şi
scrâşneşte din dinţi, “… am crezut că dacă eu mă port frumos cu oamenii şi ei
se vor purta frumos cu mine. Aiurea, nu îţi dă nimeni nici o şansă, niciodată…


A rămas acasă. Părinţii lui nu erau chiar atât de drăguţi cum şi-ar fi dorit
fetiţa. Soţul ei nu câştiga cât i-ar fi trebuit femeii. Şi şi-a adus aminte că
cizmele le poartă de patru ani… că dresuri îşi permite să-şi cumpere o dată pe
an… că luna lor de miere a fost de fapt noaptea de vineri spre sâmbătă în care
au dormit îmbrăţişaţi în maşină, la Predeal.


Că poate merita mai mult şi mai bine şi mai frumos decât să dea socoteală
unde pleacă, la ce oră se întoarce… voia mai multă libertate, se săturase de
dragostea asta sufocantă a domnului T. care niciodată nu o lăsa singură, nici
măcar când pleca în vizită la soră-sa.


 „Sunt bolnavă, nu pot să mă bucur de nimic, trebuie să ţin regim toată
viaţa, ce viaţă e asta? Poftesc de trei săptămâni la o bucăţică de crenwurst…
o bucăţică… şi nu pot să mă ating, că mi se face rău. Dau milioane pe
medicamente care mă distrug, le cumpăr ca să mă distrugă, uite-te la mine, uite
ce e pe mine… eu nu pot să mai port o fustă… nu pot să port o bluză fără
mâneci, am 21 de ani… Mi-e şi ruşine să mă dezbrac în faţa bărbatului meu…
De ce să mai trăiesc? Tu ştii ce linişte e dincolo? „


– Dacă Dumnezeul ăsta al tău vrea să trăiesc, o să facă el o minune şi n-am
să mor, i-a spus domnului T. după ce acesta i-a confiscat cele 80 de pastile pe
care le strânsese în ultimele săptămâni. Lasă, mergi la muncă… e totul în
regulă, nu-ţi face griji.


Domnul T. a plecat la muncă. Fetiţa-femeie s-a spălat, s-a parfumat, s-a
rujat, s-a îmbrăcat cu cele mai frumoase hăinuţe pe care le avea şi apoi a
înghiţit un tub de distonocalm, combinat cu un lichior ieftin – cel mai ieftin,
pe care îl putuse cumpăra pe bani puţini. Voia doar să se termine. Să nu se mai
gândească la datorii, la pensia copiilor alteia, la banii pentru reparaţiile
maşinii, la toanele şi nazurile socrilor, la medicii incompetenţi care nu
reuşeau să o facă să se simtă mai bine, să nu-i mai fie rău niciodată, să nu o
mai doară nimic, să nu-i mai fie ruşine cu nimic.


Fetiţa-femeie se hotărâse să moară, dar voia să nu doară, voia să moară
frumoasă şi curată, de-aia se spălase şi se îmbrăcase, să nu fie alţii nevoiţi
să facă treburile astea, înainte să o ardă şi să o arunce deasupra mării.


 „Când m-am trezit în spital nu mi-a venit să cred că o iau de la
capăt… ai fost vreodată atât de tristă încât să nu îţi mai doreşti nimic? Eu
nu îmi mai doresc nimic. De ce nu mă lăsaţi să mor? De ce hotărâţi voi pentru
mine? Am 21 de ani, e dreptul meu să hotărăsc, nu? Eu nu vreau decât să mor…
Sunt o povară pentru voi toţi, am vrut să vă scutesc de un chin… La ce să mai
trăiesc… Tu care ai citit atâta, tu care ai văzut atâtea, chiar nu-ţi dai
seama că sunteţi toţi nişte proşti? Trăiţi să plătiţi facturi… „


Fetiţa plânge. Femeia scrâşneşte din dinţi. Îşi smulge perfuziile din mâini.
Strigă la doctori şi la asistente. Fetiţa aceasta tristă, femeia aceasta
furioasă nu mai vrea să trăiască în lumea proştilor şi a facturilor lor. Are 21
de ani. Şi iar au întors-o din drum…



 Forum recomandat


 Zona Artelor: Carti, filme,
televiziune … si alte genuri de
arta
.
 

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.