Coco Chanel – mitul care a dărâmat mituri

Biografia celei care a revoluţionat istoria modei pare a fi un adevărat roman
al devenirii, o poveste făcută parcă să inspire scenariile de film de la
Hollywood. Peste opt decenii de suişuri şi coborâşuri, în care culmile gloriei
au fost adesea umbrite de gustul amar al singurătăţii – astfel s-ar putea
„traduce” pasionanta existenţă a celei care avea să devină cea mai impresionantă
figură feminină din istoria modei. La peste 35 de ani de la moartea sa,
cineaştii se inspiră din viaţa fascinantei Coco pentru a crea poveşti, la rândul
lor fascinante. Anul 2008 anunţă cel puţin două creaţii cinematografice dedicate
celebrei creatoare de modă („Coco avant Chanel” regizat de Anne Fontaine şi
„Coco & Igor”, în regia lui William Friedkin). 







”Exisă timp pentru muncă şi
există timp pentru iubire. Nu mai există timp pentru nimic
altceva…”(Coco Chanel)

Al doilea copil al unui negustor (Albert Chanel) şi al unei croitorese
(Jeanne Devolle), viitoarea regină a modei s-a născut la 19 august 1883,
în orăşelul francez Saumur. Numele pare a-i fi fost predestinat –
Gabrielle Bonheur Chanel. Deşi… nimeni nu poate şti dacă a fost vreodată
cu adevărat fericită. „Coco” a devenit în tinereţe – unii spun că aşa o
alinta tatăl, alţii susţin că porecla e împrumutată dintr-un cântecel la
modă; cert este că pentru prieteni a rămas „Coco”  până la sfârşitul
vieţii, iar pentru cunoscuţi – „Mademoiselle”.



Rămasă fără mamă la o vârstă fragedă, inocenta Gabrielle va fi
încredinţată unui orfelinat la 12 ani. La 18 ani, refuzând viaţa austeră a
călugăriţelor, începe să îşi câştige singură existenţa, cochetând cu viaţa de
noapte a cabaretelor şi încercând să facă o carieră în muzică. Îi lipseşte
talentul, însă, în ciuda debutului modest, devine în scurt timp preferata celor
care frecventează cafeneaua „La Rotonde”, localul favorit al ofiţerilor de
cavalerie, dar şi al artiştilor din Montparnasse. Nu reuşeşte în muzică, în
schimb, într-una dintre nopţi îl întâlneşte pe primul bărbat din viaţa ei – un
gentelman bogat, datorită căruia tânăra Coco va descoperi înalta societate.
Lumea mondenă o va plictisi îngrozitor, cu toate regulile ei care i se par
lipsite de sens adolescentei rebele, dornice de independenţă. Cu toate acestea
se face repede remarcată.


Viaţa amoroasă a domnişoarei Chanel a fost cât se poate de tumultoasă, deşi,
după propriile mărturisiri, singura mare iubire a fost englezul Arthur Capel,
„Boy”, cum îi plăcea să îi spună. El este de fapt şi cel care i-a susţinut
financiar şi moral primii paşi în lumea modei, ajutând-o să îşi deschidă 
primul magazin, în 1914, în care a început să îşi creeze şi să vândă primele
pălării marca Chanel – „Chanel Modes”, pe strada devenită celebră în Paris –
Cambon, nr. 21. Spiritul independent a caracterizat-o mereu însă, pentru că după
3 ani îi va înapoia lui Capel toţi banii pe care îi investise în atelierul din
strada Cambon.



„Nu înţeleg de ce femeile ar trebui să
îşi dorească vreun lucru care este al bărbaţilor, când bărbaţii înşişi sunt unul
dintre lucrurile pe care ele le pot avea.” (Coco
Chanel)


Trădată în dragoste după 9 ani de iubire pasională (Capel se căsătoreşte cu o
văduvă bogată), Coco pare a-şi fi epuizat resursele sentimentale odată cu
moartea lui Boy, într-un tragic accident, în 1919. De fapt, după 50 de ani a şi
declarat că odată cu pierderea lui Capel a pierdut „tot”. Toţi ceilalţi bărbaţi
din viaţa ei (şi nu au fost puţini) par a fi fost doar umbre ale iubirii
pierdute în tinereţe, poveşti trecătoare, subiecte picante pentru lumea mondenă
pariziană în care Coco şi-a făcut intrarea odată cu inovaţiile radicale pe care
le-a adus în lumea modei, ajutată fiind de către frumoasa poloneză Misia Sert,
care i-a descoperit geniul creator în materie de modă.



Ducele de Westminster, ducele Dimitri, vărul ţarului Rusiei sunt doar două
dintre numele sonore de bărbaţi care s-au perindat prin viaţa fascinantei Coco,
fără ca vreunul să reuşească să îi schimbe condamnarea la solitudine. De altfel,
deşi nu s-a declarat explicit niciodată feministă în sensul propriu al
cuvântului, Coco era convinsă că atâta timp cât o femeie conştientizează faptul
că bărbaţii sunt nişte copii, poate să afirme că ştie totul despre ei. Asta nu a
împiedicat-o însă să îşi găsească adevăraţii prieteni, tot în bărbaţi – dar nu
în cei de „sânge nobil”, ci în artişti. Picasso, Cocteau, Dali, Stravinski sunt
doar câţiva dintre ei. De fapt, ea însăşi artistă desăvârşită, ceea ce a făcut
Coco pentru modă e sinonim cu ceea ce a făcut un Picasso pentru pictură, spre
exemplu. Ea nu a făcut decât să transfere regulile dintr-o lume în cealaltă.



„Dacă vrei să fii unică, trebuie să fii
diferită!”(Coco Chanel)


Acesta este unul dintre motourile care au stat la baza întregului imperiu
Chanel, a cărui perioadă de glorie a fost între cele două războaie mondiale.
Între 1920 – 1939 Chanel a fost cu siguranţă stăpâna neîncoronată a Parisului.
Ideile sale revoluţionare au cucerit pe toată lumea. De la tunsoarea scurtă,
până la eliberarea de corset, de la pantalon, până la bijuteriile neobişnuite,
totul, absolut totul debordează de nonconformism şi de o eleganţă uluitoare,
născută din simplitate.
Momentele de glorie ale domnişoarei Chanel sunt
legate, indiscutabil, de câteva „invenţii” care au consacrat-o: rochiile simple
din jerseu şi lână, tunsoarea scurtă în stil „garçon”, introducerea pantalonului
ca piesă vestimentară feminină, faimoasa „little black dress”, costumul de zi de
tip deux-pieces, cu taior drept şi fustă scurtă, deasupra genunchiului, fustele
plisate, bluzele de mătase brodate, şalurile lungi, puloverele cu guler înalt
sunt doar câteva din şocurile pe care le-a produs în lumea modei. Pe lângă
acestea, accesoriile inedite introduse de Coco Chanel şochează prin
nonconformism: şiraguri lungi de perle, lanţuri groase din imitaţii de aur,
turbanul drapat, poşetele cu lanţ pe umăr, pantofii în două culori.


Conştientă perfect de capriciile lumii modei, Coco a fost mereu lucidă în tot
ce a întreprins în acest domeniu, aparent lipsit de reguli. Deşi se spune că
moda este o artă, Coco Chanel a îndrăznit să afirme, cu spiritul ei pragmatic,
că „o rochie nu este nici o tragedie şi nici un tablou; este o creaţie
încântătoare şi efemeră, nu o opera de artă eternă.” Cu toate acestea, „la
petite robe noire” sau „the little black dress”, în varianta engleză, a devenit
încă de la apariţia ei, în 1926, la fel de celebră ca tablourile marilor artişti
ai epocii.


„O femeie fără parfum e o femeie fără
viitor.” (Coco Chanel)


Lucrul care i-a adus un plus de notorietate a fost ideea inedită de a lansa
un parfum al cărui nume să fie legat de propria casă de modă. În 1921, a fost
lansat Chanel No. 5, al cărui nume a făcut înconjurul lumii. Legat de
superstiţia lui Coco (5 era numărul ei norocos), dar şi de faptul că esenţa
aleasă era a cincea dintr-o serie, şi, în plus, lansat pe 5 mai, parfumul cel
mai cunoscut din lume a avut cu siguranţă un nume predestinat. El a fost asociat
în timp cu imaginea lui Marylin Monroe, a cărei preferinţă pentru ele două
picături de Chanel No. 5 ca „vestimentaţie” nocturnă a devenit celebră. Niciunul
dintre parfumurile ulterioare lansate de Chanel sau de alte case de prestigiu nu
au reuşit să atingă celebritatea lui Chanel No. 5. Nici măcar Chanel No. 19,
denumit după ziua de naştere a lui Coco şi lansat pe 19 august 1970. De fapt,
acesta din urmă avea să fie şi ultima lansare importantă din viaţa lui
Chanel.


Deşi în 1939 îşi va închide pur şi simplu afacerea din strada Cambon şi se va
autoizola la Ritz, iar aventura nefastă pe care o va avea pe timpul războiului
cu un ofiţer german nazist îşi va pune amprenta în mod negativ asupra imaginii
sale, când, în 1953, încearcă să revină în lumea modei, Coco nu renunţă la lumea
pentru a cărei revoluţionare s-a născut. Deşi este aspru criticată, nu se dă
bătută. Devine, în schimb, din ce în ce mai apreciată peste ocean. Celebrul
sacou roz, marca Chanel, purtat de Jackie Kennedy, în timpul atentatului de la
Dallas, din anul 1963 devine un adevărat simbol al femeii moderne, ca, de
altfel, toate inovaţiile aduse de Coco în lumea atât de sofisticată a modei.



„Moda trece, doar stilul rămâne.” (Coco
Chanel)


Coco Chanel moare pe 10 ianuarie 1971, la Paris, cu câteva zile înainte de
prezentarea ultimei colecţii. Spiritul ei rămâne însă etern viu, într-o lume în
care feminitatea îşi caută mereu noi forme de exprimare. Ceea ce a lăsat în urmă
a devenit, chiar din timpul vieţii ei un stil – „stilul Chanel”, pe care astăzi
îl numim pur şi simplu clasic, fără să ne mai gândim uneori cât de mult datorăm,
în materie de „clasicism”, eternei Coco. Ce anume a făcut-o atât de cunoscută,
dincolo de lumea modei? De unde a luat naştere acest charm irezistibil sinonim
cu feminitatea însăşi? E greu de spus cu precizie. Ceea ce ne-a învăţat Coco
Chanel este că „luxul nu e opusul sărăciei, ci al vulgarităţii”, că „o femeie
are întotdeauna vârsta pe care o merită” şi mai ales că eleganţa vine din
simplitate.


Preocupată de propria independenţă şi de relaţiile cu cei din jur (într-un
secol care, cu certitudine, nu mai este unul al bărbaţilor), tandră,
îndrăzneaţă, seducătoare, melancolică, spontană, femeia modernă, interesată
mereu de ceea ce arată ochiului celor din jur dar, mai ales de ceea ce ea însăşi
vede în sine, îi datorează un strop din ceea cea este fascinantei Coco… fără
ea o lume întreagă, cea a femeilor, ar fi fost cu siguranţă mai
ştearsă. 


 Forum unde comentam cu
placere


 Moda si Fitze…

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.